La 18 mai 2009 în localul Bibliotecii Ştiinţifice Centrale „A. Lupan” a AŞM a fost dat startul ceremoniei oficiale de inaugurare a Săptămînii Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii în Moldova.
În şedinţa de deschidere, Dl Ion TIGHINEANU, membru corespondent al AŞM, Vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe, Vicepreşedinte al Comitetului Organizatoric, a salutat participanţii la eveniment şi a trecut în revistă cele mai importante realizări în domeniul TIC în Republica Moldova. Dlui a subliniat că cea mai importantă acţiune a săptămînii TIC o constituie lucrările Conferinţei internaţionale “Tehnologii Informaţionale şi de Comunicaţii” ICT+ 2009 (19-20 mai), partener general Moldcell.
În cuvîntul de felicitare, prim-viceprim-ministrul Dl Igor DODON a menţionat că actualmente sectorul TIC are o pondere de peste 9% în PIB-ul republicii. Acest sector necesită nu doar o abordare pur ştiinţifică, ci şi una pragmatică. Vorbitorul a remarcat că în ultimii ani RM a devenit o importantă ţară destinatară de produse IT. În încheierea discursului, Igor Dodon a îndemnat asistenţa să vină cu propuneri judicioase privind dezvoltarea sectorului TIC în Moldova.
Viceministrul Dezvoltării Informaţionale, Dl Oleg ROTARU a felicitat participanţii cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale (17 mai), amintind că din anul 1969 pînă în 2007 sărbătoarea se numea Ziua Mondială a Telecomunicaţiilor.
În continuare a fost prezentată structura Conferinţei Internaţionale ICT+ “Tehnologii Informaţionale şi de Comunicaţii – 2009” constituite din următoarele compartimente: ICT+ science, ICT+ citizen, ICT+government şi ICT+business.
Dna dr.Luminita DRUMEA, vicesecretar general al Comisiei Naţionale a R.Moldova pentru UNESCO, a relatat că în cadrul programului UNESCO „Informaţia pentru toţi” proiectele legate de IT reprezintă o prioritate, oferind sprijin pentru cei care vor activa în acest domeniu.
În alocuţiunea sa, Dl Ion BOLUN, decan al Facultăţii Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică al ASEM, a trecut în revistă principalele activităţi întreprinse în această instituţie legate de dezvoltarea societăţii informaţionale, în special cele care vizează securitatea informaţională.
Acad. Andrei ANDRIEŞ, Director general al Asociaţiei RENAM, a vorbit despre Seminarul Internaţional sprijinit de NATO ”Cyber Terrorism: Prevention and Protection”, ale cărui lucrări urmează să se desfăşoare între 21 şi 23 mai 2009
Dl Oleg ROTARU, Vicepreşedinte al Comitetului Organizatoric al Concursului jurnaliştilor „Condeiul jurnalistului în domeniul TIC”, ediţia a III-a, a adus la cunoştinţa publicului că la 22 mai vor fi premiate cele mai bune lucrări cîştigătoare ale acestui concurs.
În încheierea şedinţei plenare de inaugurare a Săptămînii Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicaţii, Dl Ion TIGHINEANU a dorit succes tuturor participanţilor. La şedinţă au mai participat: V. MOLOJEN, director general al Î.S. „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”, V. VRABIE, ministru al apărării, G.BULAT, viceministru al educaţiei, O. LOZAN, viceministru al sănătăţii, A.ROMAN, rector al Academiei de Administrare publică, acad. V. CANŢER, preşedinte al Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare; cercetători ştiinţifici, specialişti în domeniul TIC, reprezentanţi ai mass-media.